marți, 22 iunie 2010

Cea mai mare porunca

Marcu 12:28-31

28. Unul din cărturari, care-L auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine Saducheilor, a venit la El, şi L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?”

29. Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: ,Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn;’

30. şi: ,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta’; iată porunca dintâi.

31. Iar a doua este următoarea: ,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’ Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.”

AMIN!

Carturarul vroia sa-L ispiteasca pe Isus incercand sa afle de la El care dintre porunci e cea mai de pret si cea mai importanta pentru El. Raspunsul lui Isus este foarte surprinzator pentru carturar, caci Domnul Isus nu spune despre niciuna din cele 10 porunci in mod direct, dar spune altele 2 care sunt peste cele 10.


La o prima vedere se observa o legatura intre aceasta porunca si cele 10 date lui Israel. Domnul Isus spune “Domnul, Dumnezeul nostru”; in Exod 20:2, Dumnezeu spune lui Israel “Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.” Isus reaminteste carturarului prima porunca data de Dumnezeu, Dumnezeul nostru, al tuturor si reaminteste ca “este un singur Domn”. In Exod 20:3 Dumnezeu spune lui Israel “Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.” Care e legatura dintre aceste doua texte? Legatura este ca Domnul Isus ii spune carturarului ca este doar un singur Domn, astfel explicand de ce sa nu avem alti dumnezei in afara de El, caci Dumnezeu e doar UNUL, nu mai exista alti dumnezei.

Dupa ce explica prima porunca data lui Israel pe vremea lui Moise, Domnul Isus adauga la aceasta porunca “Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta.” Stam si ne intrebam cum sa iubim noi pe Dumnezeu cu toata inima, cu tot sufletu, cu tot cugetul si cu toata puterea? Iata explicatia:

- Iubirea cu toata inima:

Toti am iubit pe cineva in viata. Cand iubesti pe cineva, la mijloc sunt emotii si sentimente puternice. SIMTIM dragoste si iubire fata de acea persoana, ca sentiment. Iubirea cu toata inima pe Dumnezeu implica sentimente directe fata de Dumnezeu.

- Iubirea cu tot sufletul:

In ce consta aceasta iubire? Aceasta iubire consta in daruirea completa a sufletului nostru lui Dumnezeu, sa ii incredintam Lui sufletul nostru, sa-L lasam pe El sa ne conduca si sa ne fie calauza.

- Iubirea cu tot cugetul:

Cum sa iubim noi pe Dumnezeu cu cugetul? Raspunsul e unul foarte simplu. Citind Cuvantul Sau, ajungem sa credem in El. Credinta noastra vine de la cugetul nostru, dupa ce am citit Cuvantul Sau. Credinta noastra e iubirea cu tot cugetul. Mintea noastra e numai la El si la voia Sa.

- Iubirea cu toata puterea:

Acum, sa iubim cu toata puterea? Cum e asta? Dumnezeu e atotputernic si iubitor si ne da fiecaruia dupa merit sanatate, loc de munca, situatii materiale bune sau mai putin bune. Iubirea cu toata puterea e sa ii aducem Lui tot ce este al Lui, cati de la El avem tot. Sa-I multumim pentru tot ceea ce ne da El, dar nu in ultimul rand sa facem voia Sa din toate puterile noastre.

Aceste 4 tipuri de iubiri sunt strans legate intre ele. Daca ne lipseste una, ne lipesc toate, deci ne lipseste iubirea pentru Dumnezeu.

Daca iubim pe Dumnezeu asa cum ne spune Domnul Isus, nu avem cum sa incalcam celelalte porunci ale sale. Nu avem cum sa curvim, sa mintim, sa furam, sa poftim la bunul altuia, sa luam in desert numele Sau, pentru ca aceste lucruri nu-I plac Domnului Dumnezeului nostru.

Cea de-a doua porunca este aceeasta: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Dar cum sa ne iubim pe noi insine? Dumnezeu ne spune sa-L iubim pe El si sa-L urmam pe El, nu sa ne iubim pe noi insine. Dar noi, iubind pe Domnul si facand voia Sa, Duhul Sfant al lui Dumnezeu este in noi. Cum sa nu te iubesti tu pe tine insuti cand Dumnezeu este in tine? Nu iubesti tu pe Dumnezeu? Da, noi ne iubim pe noi pentru ca iubim persoana noastra calauzita de Dumnezeu si iubim pe Dumnezeu. Dar cum sa iubim pe aproapele nostru? Iubim pe aproapele nostrum asa de mult cum ne iubim pe noi, cei plini de Dumnezeu. Iubim pe aproapele nostru pentru ca iubim pe Dumnezeu, si Dumnezeu ne iubeste pe toti.

Cele doua porunci sunt in stransa legatura una cu alta. Nu poti iubi aproapele daca nu iubesti pe Dumnezeu si nu poti iubi pe Dumnezeu daca nu iubesti aproapele tau.

Fie ca dragostea noastra pentru Dumnezeu si pentru semeni sa rodeasca pe zi ce trece din ce in ce mai mult, iar iubirea noastra pentru Domnul si pentru semeni sa fie o iubire asa cum Domnul o cere de la noi. AMIN!